Explorezi versiunea beta a noii platforme UPT. Află mai mult

Caută informații despre admitere
Introduceți un termen de căutare

Admiterea la licență pentru românii de pretutindeni

 

Cine sunt românii de pretutindeni

Din categoria românilor de pretutindeni fac parte:

  • persoanele care își asumă identitatea culturală română;
  • persoanele care au origine română și locuiesc în afara granițelor țării, indiferent cum este denumită comunitatea din care provin (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, dacoromâni, fărşeroţi, herţeni, istroromâni, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, meglenoromâni, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji etc.);
  • românii emigrați, fie că și-au păstrat sau nu cetățenia, precum și copiii acestora.

Procesul de admitere

Dacă faci parte din categoria românilor de pretutindeni, procesul tău de admitere este similar cu cel al cetățenilor români, dar beneficiezi de câteva avantaje: 

  • acces la locuri special alocate; 
  • metodă dedicată de admitere; 
  • scutiri de taxe;
  • sprijin instituțional.

Alături de aceste beneficii, procesul tău de admitere are și câteva particularități:

  • Calendarul de admitere este diferit față de cel al altor categorii de candidați. Parcurge cu atenție calendarul tău de admitere pe această pagină sau pe paginile facultăților, în secțiunea dedicată românilor de pretutindeni. 
  • În funcție de țara în care ai absolvit liceul, este posibil să fie nevoie de echivalarea diplomei. 
  • Dacă nu cunoști limba română, poate fi nevoie să urmezi un an pregătitor de învățare a limbii române, înainte de începerea facultății.

Secțiune dedicată pe Enroll

Pentru a aplica la UPT, accesezi o variantă dedicată românilor de pretutindeni, în platforma noastră oficială de înscrieri, Enroll. 

Locuri speciale

Românii de pretutindeni pot candida pe locuri special alocate fără taxă. Acestea pot fi însoțite de bursă sau nu.

Dacă dorești să studiezi pe locuri cu taxă, vei concura în procesul general de admitere, alături de ceilalți candidați români.

Locuri fără taxă, cu bursă
75
Locuri fără taxă, fără bursă
55

Calendare de admitere

Sesiuni de admitere pentru candidații români de pretutindeni

Pentru candidații români, candidații români de pretutindeni și candidații UE, admiterea la licență se desfășoară în două sesiuni: sesiunea principală în iulie și o sesiune suplimentară în septembrie, în limita locurilor rămase.


Modalități de admitere dedicate

În majoritatea cazurilor, admiterea pentru românii de pretutindeni se face prin concurs de dosare, unde media de admitere (m) este media ta de la bacalaureat (b) sau altă diplomă echivalentă de absolvire a liceului (m = b)

Excepție face Facultatea de Arhitectură și Urbanism, unde trebuie să susții probe specifice. Găsești toate detaliile pe paginile domeniilor la care vrei să aplici, în secțiunea dedicată românilor de pretutindeni.

Documente

Pentru a te înscrie, ai nevoie de o serie de documente. În funcție de țara ta de proveniență, ar putea să fie nevoie ca unele documente să fie traduse și legalizate. 

Verifică pe site-ul Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) Lista țărilor pentru care se solicită apostilare/supralegalizare.

Documente necesare pentru înscriere

  • Cerere de înscriere (generată automat în Enroll);
  • Certificat de naștere (copie și traducere dacă e cazul);
  • Act de identitate (copie);
  • Pașaport valabil (copie);
  • Certificat de căsătorie (dacă e cazul);
  • Declarație pe proprie răspundere privind apartenența la identitatea culturală română (Anexa 3);
  • Diplomă de bacalaureat sau adeverință de absolvire (copii și traduceri, dacă e cazul);
  • Foaie matricolă (copii și traduceri, dacă e cazul);
  • Adeverință medicală tip (original și traducere, dacă e cazul);
  • Declarație privind finanțarea anterioară a studiilor (dacă e cazul);
  • Dosar de carton tip plic (la confirmarea locului, dacă ești admis).

Scutiri de taxe

Dacă aplici pe locurile speciale fără taxă dedicate românilor de pretutindeni, nu plătești taxe de școlarizare. În plus, unii studenți români de pretutindeni pot primi bursă și/sau cazare în cămin. Aceste scutiri se aplică doar dacă urmezi un program de licență în limba română, nu și programele în engleză sau germană.

Dacă optezi pentru loc cu taxă sau un program în limba engleză sau germană, informează-te despre taxe în pagina dedicată Taxa de studii.

An pregătitor de limba română

Dacă nu cunoști limba română, însă vrei să urmezi studii de licență în limba română, e nevoie să urmezi un an pregătitor pentru a învăța limba. 

La UPT, anul pregătitor de limba română este un curs intensiv, la finalul căruia vei avea competențele lingvistice necesare pentru a studia la nivel academic și pentru a te bucura de o viața socială și profesională în România.

Validarea diplomei de absolvire a liceului

În funcție de țara în care ai absolvit liceul, poate fi nevoie de recunoașterea diplomei de bacalaureat de către CNRED. UPT te poate sprijini în acest proces.

Pentru informații suplimentare, te rugăm să o contactezi pe colega noastră, Laura Mirică, la laura.mirica@upt.ro.

Diplomă obținută în România

Dacă ai o diplomă de bacalaureat obținută în România, nu este necesară nicio validare suplimentară.

Diplomă obținută într-un alt stat membru UE

Dacă ai o diplomă obținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, este necesar să o validezi la CNRED.

Diplomă obținută într-o țară non-UE

Dacă ai o diplomă obținută într-o țară din afara Uniunii Europene, trebuie să obții un certificat de recunoaștere a studiilor emis de CNRED.

Pentru informații suplimentare, te rugăm să o contactezi pe colega noastră, Laura Mirică, la laura.mirica@upt.ro.

Mai multe informații și resurse pentru studenții internaționali

Poți găsi informații detaliate și resurse pentru diverse nevoi ale studenților internaționali pe platforma Departamentului pentru Relații Internaționale.

Contact

Departmentul pentru Relații Internaționale - Oficiul pentru Românii de Pretutindeni

Rectoratul UPTPiața Victoriei Nr. 2, Timișoara